O nouă „triplă” pentru Valverde? Spaniolul de la Movistar a câștigat miercuri a treia Săgeată Valonă din carieră și visează la un titlu și în Liege-Bastogne-Liege. Preview-ul uneia dintre cele mai vechi curse pe două roți din istorie

O nouă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clasicele de primăvară au ajuns la final, iar toți ochii vor fi ațintiți din mai către Marile Tururi. De startul Giro ne mai separă mai puțin de trei săptămâni, astfel că mulți dintre rutierii de clasament general vor fi prezenți duminică în Liege-Bastogne-Liege, a patra clasică monument a primăverii și, potrivit multor specialiști, cea mai grea dintre toate.

Duminică va fi cea mai importantă zi a anului pentru mulți dintre rutierii din plutonul profesionist. După două clasice în Ardeni destinate puncheurilor (Amstel Gold Race – învingător Michal Kwiatkowski – și Săgeata Valonă – câștigată de Alejandro Valverde), toți marii cicliști ai momentului vor să strălucească în cea mai veche dintre clasicile monument. Nu e o întâmplare că cei mai buni oameni de mari tururi (cu excepția lui Contador) și cei mai buni specialiști în cursele de o zi vor fi la start. Un rezultat excelent în cursa care s-a disputată pentru prima oară în 1892 îți poate schimba pentru totdeauna cariera.

Ce e diferit față de Amstel și Săgeata Valonă?

Amstel și Săgeata Valonă sunt două clasice superbe, încărcate și ele cu istorie, însă cursa de duminică, numită de localnici La Doyenne, are un mare plus. Dat evident de faptul că a fost ținută pentru prima oară în urmă cu 123 de ani, dar și pentru că are caracteristici diferite. Dacă primele două li se potrivesc rutierilor cu explozie, care aproape întotdeauna fac diferențe pe Cauberg, respectiv Mur de Huy, plaja de favoriți în Liege-Bastogne-Liege e mult mai mare, dată de caracteristicile cățărărilor.

Dacă în Amstel și Săgeata Valonă ne putem aștepta ca favoriții din Flandra sau Paris-Roubaix să se poată implica în lupta la vârf, în LBL aceștia nu au vreo șansă. Selecția naturală este mult mai mare, iar poziționarea în pluton nu e atât de importantă. Contează doar picioarele cicliștilor pe cățărări destul de lungi și cu o pantă peste medie. Mai mult, din 2009, în cursa care în acest an va măsura 253,5 kilometri a fost introdusă Cote-de-la-Roche-aux-Faucons (în ultimii 20 de kilometri ai cursei), care, alături de Cote de la Redoute și Cote de Saint-Nicolas, îi aduc pe cicliști aproape de epuizare.


Dan Martin a avut încă o dată ghinion și a făcut cunoștință cu asfaltul

Valverde, din nou mare favorit

Această primăvară a fost una cu o vreme excelentă pentru cicliști, dar lucrurile se vor schimba se pare în ultima clasică, specialiștii anunțând că va ploua. Din fericire, temperatura va fi una ridicată – 15 grade -, astfel că nu vom asista la cazuri de hipotermie, cum s-a întâmplat în trecut.

Chiar dacă este un rutier exploziv, al cărui profil se potrivește mai mult pentru celelalte clasice din Ardeni, puțini pot să vadă un favorit mai mare decât e Valverde pentru Liege-Bastogne-Liege. Ibericul e într-o formă excelentă (podium în Amstel, câștigător în Săgeata Valonă) și dispune de o echipă fabuloasă. Cu rutieri ca Giovanni Visconti, Jose Joaquin Rojas, Gorka Izagirre și, mai ales, Nairo Quintana lângă el, Valverde nu va putea fi izolat cu siguranță. Și cum dispune de cel mai bun sprint dintre rutierii de general, e greu să îl consideri pe altul cu șanse mai mari decât rutierul Movistar.

Valverde este văzut atât de bine de către specialiști ca urmare a background-ului său (are 2 victorii – 2006 și 2008 -, 2 locuri secunde – 2007 și 2014 – și un loc 3 -2013 -), dar și a faptului că Dan Martin și Philippe Gilbert, teoretic cei mai redutabili adversari, au căzut rău în Săgeata Valonă și chiar dacă vor fi prezenți, pielea lăsată pe asfalt joi îi va împiedica să fie la 100% din punct de vedere fizic. Mai mult, Simon Gerrans, câștigătorul de anul trecut, nu este nici el la potențialul normal, revenind în Ardeni după o perioadă lungă de indisponibilitate.

Katiușa are mai multe cărți de jucat duminică, principala rămânând și de această dată „Purito” Rodriguez. Excelent în Turul Țării Bascilor, catalanul nu a reușit să strălucească în Ardeni în acest sezon, dar obiectivul principal era Liege Bastogne Liege. Dani Moreno și Giampaolo Caruso sunt locotenenții de nădejde ai lui „Purito”, însă și aceștia pot juca la rândul lor un rol important în cursă: nu vor fi „marcați” la fel de strâns ca marii favoriți și pot ataca de departe.

Michal Kwiatkowski nu este doar campionul mondial și învingătorul din Amstel, dar și unul dintre cei mai buni rutieri din Ardeni. Pe hârtie, precedentele două curse aveau cățărări prea abrupte pentru polonez, dar cel puțin în prima s-a descurcat admirabil, salvând sezonul de primăvară pentru Etixx-Quick Step.

În privința oamenilor de general care ar putea străluci în Liege-Bastogne-Liege, Pozzovivo și Nibali ocupă prima linie. Rutierul lui Ag2R dispune de o echipă puternică – Bardet și Nocentini îl pot ajuta – și are un antrenament excelent în această săptămână, în Trentino. Nu a forțat o clasare bună la general, pierzând mult în etapa regină, a doua, însă a arătat că îi poate lăsa pe toți în urmă o zi mai târziu, când s-a impus. În ceea ce îl privește pe câștigătorul Turului Franței din 2014, acesta și-a fixat ca prim obiectiv al sezonului Liege-Bastogne-Liege. Iar când „Rechinul” își propune un obiectiv, puțini pot să îl deturneze din calea spre succes. Un alt pretendent la un loc bun ar fi fost Chris Froome, dar rutierul lui Sky a căzut în Săgeata Valonă și nu va putea să producă un rezultat bun. Mai mult, englezii probabil să nu îl mai selecteze în echipa pe care o vor alinia, pentru a nu risca nimic cu ciclistul născut în Kenya.

FAVORIȚII LIEGE-BASTOGNE-LIEGE 2015

  • ***** Alejandro Valverde (Movistar)
  • **** Joaquim Rodriguez (Katiușa), Michal Kwiatkowski (Etixx-Quick Step)
  • *** Daniel Martin (Garmin-Cannondale), Rui Costa (Lampre-Merida), Philippe Gilbert (BMC), Vincenzo Nibali (Astana)
  • ** Philippe Gilbert (BMC), Domenico Pozzovivo (AG2R-La Mondiale), Michael Albasini (Orica-GreenEdge), Jakob Fuglsang (Astana), Roman Kreuziger (Tinkoff-Saxo), Jelle Vanendert (Lotto-Soudal), Julian Alaphilippe (Etixx-Quick Step)
  • * Tom Dumoulin (Giant-Alpecin), Daniel Moreno (Katiușa),  Wilco Kelderman (LottoNL-Jumbo), Tony Gallopin (Lotto-Soudal), Tejay van Garderen (BMC), Tom-Jelte Slagter (Garmin-Cannondale)

Podiumul ultimelor 20 de ediții din Liege-Bastogne-Liege

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară:
Lovitură pentru Rotaru şi Mititelu! Ce se întâmplă din 2025 cu stadionul. FCU simte că e dată afară: "Este destul…
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×